duminică, 2 octombrie 2016

Interviu acordat Digi24, Tema: Bullying-ul face tot mai multe victime. 73% dintre elevi au fost martorii unei situaţii de hărţuire în şcoli - Psiholog Alin CREȚU



 

Publicat 30.09.2016 

Excluşi din grupuri, umiliţi, ameninţaţi cu violenţa sau chiar agresaţi verbal şi fizic. Sunt doar câteva dintre abuzurile la care sunt supuşi copiii ce cad victime fenomenului de bullying. Un studiu realizat recent de asociaţia "Salvaţi Copiii" arată că mai bine de 70% dintre elevi au fost implicaţi direct sau au fost martori într-o astfel de situaţie.


L-am numit Luca, pentru a-i proteja identitatea. Povestea lui începe în clasa a noua, când, în loc sa-l integreze în colectiv, colegii au preferat sa-l umileasca şi sa faca glume pe seama lui.
"Nici măcar nu te întreabă cum te cheamă, doar aşa, te judecă imediat după faţă şi văd că eşti mai retras sau mai timid. Încercau să se lege de absolut tot ce vedeau, de gesturi sau felul de-a răspunde la ore. Se legau până şi de felul acesta şi de aspect şi de faptul cum stai pe telefon", povesteşte adolescentul.
În unele situații, bullyingul - aşa cum este numit fenomenul de hărţuire şi rănire a unor elevi de către alţii - este dus la extrem. Acum trei ani, un alt elev din Oradea a fost înghesuit într-un portbagaj, dus pe un câmp şi ameninţat cu perversiuni sexuale. Autori au fost patru dintre colegii de clasă şi trei prieteni ai acestora, care au pus totul la cale sub pretextul unei farse. Însă, după câteva zile, înregistrarea întâmplării a ajuns pe internet, iar adolescentul s-a trezit subiect de glumă. Părinții băiatului au cerut dreptate în instanță.
"A fost nevoie de vizite la psiholog, iar o chestie de genul acesta te marchează, acum nu ştiu dacă pe viaţă, dar pe o perioadă îndelungată de timp. S-a finalizat cu amendă pentru toţi participanţii la farsă şi cu despăgubiri de 15.000 de euro", susţine Mircea Ursuţa, avocatul victimei.
Prin situaţii asemănătoare trec tot mai mulţi copii, indică datele pe care le relevă studiul organizaţiei "Salvaţi Copiii".
"Trei din 10 elevi pe parcursul şcolii au trăit experienţa de-a fi excluşi în mod repetat şi umiliţi de către grupul din care făceau parte, iar la nivel de şcoală aproximativ 80% dintre elevi au spus că au fost măcar o dată martori sau implicaţi direct într-o situaţie de bullying", explică Diana Stănculescu, reprezentant "Salvaţi Copiii".
Cel mai adesea cad victime acestui fenomen copiii din familii cu venituri modeste, cei cu dizabilităţi, supraponderalii sau adolescenţii introvertiţi.
"Unii dintre copii simt superioritate faţă de alţii, de exemplu, văzându-i pe cei care au o fizionomie poate nu suficient de dezvoltată, de configurată, agresându-i. Sunt și copii, care vizibil sunt uşor emoţionabili şi atunci ceilalţi, ştiind asta, îl agresează de frecvent", susţine psihologul Alin Creţu.
"Unii încearcă să te ia peste picior şi se cred mai şmecheri, dar asta numai dacă le permiţi", spune un elev.
"S-a ajuns la bătăi, conflicte, mai multe chestii urâte", dezvăluie altul.
Potrivit aceluiaşi studiu, 23% dintre copii au menționat că s-a întâmplat să fie ameninţaţi cu îndepărtarea din grup şi 31% că au fost excluşi. Mai mult de jumătate au asistat la situații de bullying în propria clasă sau în mediul online.


Reporter: Anca Deac
Operatori: Florin Lucuţa, Robert Rezmuves



Sursa: http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/bullying-ul-face-tot-mai-multe-victime-73-dintre-elevi-au-fost-martorii-unei-situatii-de-hartuire-in-scoli-578928

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu